Proiecte SRPed
Societatea Română de Pediatrie organizează în fiecare an cursuri, Conferințe și Școli de Vară. Acestea au ca scop aducerea la zi a informațiilor din domeniul medical pentru pediatri și specialitățile medicale conexe.
Revista Română de Pediatrie
Revista Română de Pediatrie, revista oficială a Societăţii Române de Pediatrie, este fondată în 1951, fiind o publicație ştiinţifică de prestigiu care asigură o calitate deosebită din punctul de vedere al conținutului științific, dar şi al aspectului editorial şi grafic.
Protocoale
PROTOCOALE DE DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT ÎN PEDIATRIE - Aceste protocoale se adreseaza medicilor specialisti de pediatrie generala si medicilor de familie care ingrijesc copii. În cadrul Conferinței Naționale de Pediatrie 2019 s-a lansat cea mai nouă ediție.
Despre Societatea Română de Pediatrie
Societatea Română de Pediatrie a fost iniţial înfiinţată în 1926, având ca publicaţie Revista Română de Pediatrie. Scopul Societăţii este crearea unui cadru organizatoric adecvat pentru specialiştii din domeniul pediatriei şi pentru alţi specialişti ale căror preocupări au legătură cu pediatria, în vederea ridicării nivelului profesional şi ştiinţific al şcolii româneşti de pediatrie şi îmbunătăţirii continue a asistenţei pediatrice. Societatea Română de Pediatrie doreşte să realizeze o legătură strânsă între toţi cei care se ocupă de creşterea, îngrijirea şi starea de sănătate fizică şi mentală a copiilor.
Misiunea noastră
Scopul Societăţii este crearea unui cadru organizatoric adecvat pentru specialiştii din domeniul pediatriei şi pentru alţi specialişti ale căror preocupări au legătură cu pediatria, în vederea ridicării nivelului profesional şi ştiinţific al şcolii româneşti de pediatrie şi îmbunătăţirii continue a asistenţei pediatrice.
2020 - Proiecte
În anul următor ne dorim să continuăm seria evenimentelor științifice deja consacrate - Conferința Națională de Pediatrie și Școlile de Vară de Pediatrie - și să susținem noi proiecte pentru tinerii medici.
Vaccinarea
Vaccinologia reprezintă totalitatea informaţiilor ştiinţifice referitoare la întregul proces de preparare și administrare a vaccinurilor, începând de la cercetarea stiințifică, evaluarea rezultatelor studiilor clinice întreprinse pe animale și ulterior pe oameni, aprobarea utilizării acestora la oameni, compoziţie, modul de utilizare, populaţia căreia i se adresează, nivel de eficacitate şi eficiență, imunogenicitate, reactogenitate.
-
Al XXVIII-lea Congres de Neonatologie și Pediatrie, Caserta, Italia
-
Al XXV-lea Congres de Neonatologie și Pediatrie, Caserta, Italia
-
International Pediatric Association – Newsletter 1/2020
-
Congresul National de Pediatrie Turcia, 2019
-
Al 40-lea Congres UMEMPS – Sardinia, 24-26 oct. 2019
-
Școala de Vară a SRPed – 2019